Pietenii naturii

Cercul “Prietenii naturii”, izvor de cunoaştere a mediului înconjurător

 

Coordonator: înv. Viorica Ciupu

 

„Voi ‚copii, luaţi aminte!

Alt Pământ noi nu mai ştim.

De aceea facem bine

Când Natura ocrotim.”

             Sunt versurile unei poezii pentru copii, un mesaj adresat tuturor copiilor, dar şi adulţilor pentru protejarea universului naturii.

             Prin colaborarea copiilor cu părinţii, am încercat, în cadrul cercului „Prietenii naturii” să desfăşurăm activităţi care au dezvoltat curiozitatea ştiinţifică, au trezit interesul pentru a ocroti natura, pentru a o păstra curată şi sănătoasă. Toţi copiii sunt atraşi de natură, se simt bine în mijlocul ei, dat trebuie să înveţe să o protejeze, să conştientizeze faptul că sănătatea tuturor depinde de sănătatea mediului.

Ca obiective,  membrii cercului şi-au propus să observe relaţiile dintre om şi natură; să exploreze mediul natural din zonele apropiate şcolii şi din judeţ, să realizeze unele colecţii de frunze, fructe, seminţe ilustraţii; să formuleze întrebări şi răspunsuri, concluzii intuitive pe baza datelor extrase din observarea unor fenomene, să coopereze în realizarea unor jocuri-concurs, dramatizări, să participe la excursii, drumeţii, vizite la muzee; să organizeze acţiuni de îngrijire a spaţiilor verzi, de plantare a florilor şi copăceilor; să consulte atlase, dicţionare, enciclopedii, reviste, albume; să manifeste interes pentru ocrotirea naturii.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *